Cart 0,00  0
AcasaDespre noi

Servicii de înaltă calitate. Cum o facem?

Societatea noastră este unul din principalii furnizori de ambalaje din carton ondulat şi duplex, gama produselor acoperind aproape toate tipurile de formare a cutiilor de la cele considerate simple, până la închideri complexe.

Volumul vânzărilor este în continuă creştere datorită faptului că PRODAM C.O. SRL oferă clienţilor săi produse de calitate, o deservire flexibilă şi rapidă, precum şi o serie de servicii gratuite cuprinzând consultanţă şi proiectare în domeniul ambalajelor, inclusiv transportul asigurat cu mijloace auto proprii.

Nivelul ridicat al serviciilor oferite de societatea noastră este certificat prin satisfacţia beneficiarilor, dar şi prin acordarea de diplome pentru ocuparea  locurilor I-III în Topul firmelor din Industria lemnului, celulozei şi hârtiei – întreprinderi mici şi mijlocii în anii 2001-2003, de către Camera de Comerţ şi Industrie a României – Municipiul Bucureşti.

PRODUCEM PENTRU:
  • Industria prelucrării cărnii
  • Industria farmaceutică
  • Industria materiale plastice
  • Feronerie, tâmplărie
  • Industria sticlei
  • Comercializare băuturi alcoolice
  • Industria textilă
  • Distribuție și logistică
  • Industria încălțămintei
  • Papetărie
  • Industria prelucrării laptelui
  • Industria producției de înghețată
  • Patiserie și cofetărie
  • Industria fast-food
PRODAM CO

Producător ambalaje și cutii

PRODAM CO

Cartonul ONDULAT

La confecţionarea cutiilor unul dintre materialele de bază este cartonul ondulat care datorită caracteristicilor sale de rezistenţă şi greutate este preferat altor materiale.

Pentru fabricarea cartonului ondulat se folosesc trei semifabricate: hârtia strat ondulat (hârtia miez), hârtia strat neted (hârtia capac) şi adeziv (clei de amidon).

Hârtia miez este de trei tipuri: FlutingKemifluting si Schrenz.

Hârtia capac este de două tipuri: Testliner, White Top Testliner, KRAFT

În funcţie de numărul de straturi de hârtie, se deosebesc mai multe tipuri de carton ondulat: tip II, III, V

  • tipul II – este compus dintr-un strat ondulat şi un strat neted;
  • tipul III – este compus dintr-un strat ondulat, prins între două straturi netede;
  • tipul V – este compus din două straturi ondulate şi trei straturi netede;

Tipul II se livrează în suluri şi se foloseşte ca şi ambalaj ca atare, iar tipurile III, V se obţin sub formă de plăci, care pot fi utilizate ca atare sau sunt prelucrate pentru obţinerea ambalajelor din carton ondulat.

După mărimea lor, ondulele pot fi:

  • mari (tip C);
  • medii (tip B);
  • microondule (tip E);

Plăcile Tip III prezintă ondule de tipul B, C şi E, iar cele de Tip V prezintă ondule de tipul B+C şi B+E. Produsele finite sunt însă ambalajele, în majoritate cutii, într-un număr foarte mare de tipo-dimensiuni.